Gemoterapia este o ramură de terapie derivată din fitoterapie, care folosește în principal calitățile speciale ale țesuturilor tinere de plante, cum ar fi muguri, mlădițe, semințe, amenți etc. Aceste părți de plante sunt preparate sub formă de macerate glicerinate, adică soluții hidro-glicero-alcoolice, în diluția 1/10. Faptul că produsele gemoterapice sunt administrate în diluția 1/10 situează gemoterapia la granița dintre homeopatie și fitoterapie.

Practic gemoderivatele se pot folosi singure sau în asociație cu alte terapii alternative sau cu medicația alopată, în afecțiunile tuturor aparatelor și sistemelor. Există gemoderivate pentru afecțiuni respiratorii de sezon sau cronice, pentru suferințe cardiovasculare, digestive sau endocrine, pentru anemii, afecțiuni cutanate, dar și pentru neurastenii sau forme ușoare ale depresiei. Practic, ne-ar fi mai ușor să enumeram în ce tipuri de probleme nu există beneficii ale acestui tip de terapie.

Nu are efecte în afecțiuni organice severe, cu deteriorare importantă, nu ține loc de intervenție chirurgicală și nu are cum să ajute atunci când corpul fizic este grevat de distrucții și modificări tisulare. În aceste situații ne vom adresa cu fermitate mijloacelor și metodelor medicinii alopate. De asemenea, în afecțiunile psihice severe, cum sunt psihozele endogene, vom lăsa locul terapiei de sinteză, unul dintre domeniile în care farmacologia a făcut progrese deosebite, fiind astăzi, la îndemâna specialiștilor, o serie de medicamente psihotrope cu efecte adverse reduse și beneficii inimaginabile în urma cu douăzeci de ani.

Pentru mai multe detalii: https://www.carticica.ro/carticica-practica/gemoterapia-intre-homeopatie-si-fitoterapie/

Leave a Comment